Ascultă Online Radio Cernăuți

16 aug. 2017

FERICIREA DE A FI ÎMPREUNĂ, ÎN CASA MARE A ELEONOREI BIZOVI


VEZI 6  VIDEO CLIPURI  AICI:https://www.youtube.com/watch?v=Bx6-gdXpLsM&list=PLOQqVtnkhWmjaD2syJb8fMAOOdfw9erVB


Pun condeiul pe hârtie și încep cu drag a scrie… Deși stau și ”scriu” la calculator, fără condei în mână și hârtie în față, nu pot să-mi refuz plăcerea de a începe cu aceste cuvinte creionarea momentelor de aleasă sărbătoare sufletească, trăite în casa doamnei profesoare Eleonora Bizovi. Așa își scrie dumneaei articole trimise la ”Zorile Bucovinei” – pe foi albe de hârtie (unele desprinse din caiete școlărești), cu stiloul în mână, așternând drept speranțele și frământările, gândurile și simțirile. Cele izvorâte din bucurii sunt puține. Mai multe sunt provocate de dureri, de neliniști, căci, așa e soarta românilor de pe aceste meleaguri, sortiți să trăiască la margine de țară și sub stăpânirea mai multor imperii.

Un ghimpe la inimă pentru soarta Marelui Boian
Bine a zis cine a zis că cei care se aseamănă se adună. Noi, ziariștii de la ”Zorile Bucovinei”, care i-am deschis portița dnei Eleonora în amiaza zilei sale de naștere, îndrăznim să credem că măcar un pic ne asemănăm regretatului ei soț Vasile Bizovi, totodată și dumneaei, ființă firavă, dar purtată de curaj prin mărăcinii vieții. Acum, recunoaște cu seninătate că n-are motive să se plângă pe soartă. A fost fericită în tinerețe alături de un bărbat ce a lăsat urme demne de amintire, a ajuns să vadă aievea nu doar în vise realizările nepoților. Un ghimpe mai are la inimă – soarta Marelui Boian. Doar n-ar fi ea continuatoarea incomparabilului patriot al neamului, Vasile Bizovi, dacă s-ar mulțumi numai cu bucuriile propriei familii.
Dar despre ”ghimpe” ceva mai încolo, căci neașteptat de mari i-au fost surprizele acelei zile, ca să nu începem cu momentele de supremă bucurie. Prima surpriză a fost concepută la ”Zorile Bucovinei”. Înaintând către primăria Boianului demersul redacției noastre de a-i conferi doamnei Eleonora Bizovi titlul de cetățean de onoare, redactorul-șef Nicolae Toma s-a înțeles cu primarul Gheorghe Demenciuc în privința omagierii jubiliarei în localul primăriei. Alta, însă, era dorința sărbătoritei. Așa cum orice mare ”secret” se află înainte de vreme, a ajuns și la urechile dnei Eleonora înțelegerea pusă la cale. A mai intervenit și fiica Marioara, sosită de la Bălți, ca ”s-o pună pe picioare”, cum glumește dna Eleonora pe seama sănătății sale cam ”trădătoare” în zilele fierbinți de august. Oricum, jubiliara a ținut morțiș să primească oaspeții în casa ei, unde oricine sosit cu inima deschisă este binevenit și bine primit. Astfel, lângă florile din curtea casei sale, și-a primit și distincția de cetățean de onoare al Boianului, însoțite de felicitările aduse (în lipsa primarului) de tânăra secretară a primăriei, Diana Juc.
La 14 august, ziua când destinul i s-a încununat cu a 85-a aniversare, de rând cu prieteni care i-au mai trecut pragul (la jubileul octogenar și cu alte prilejuri) a avut fericirea să fie onorată de prezența consulului Aurelian Rugină, care a felicitat-o în numele Consulatului General al României la Cernăuți. A fost surpriza cea mai emoționantă, în îmbrățișarea și strângerea de mână a distinsului diplomat simțind căldura și recunoștința Țării, a Patriei Limbii Române, la altarul căreia și-a depus toată dragostea și eforturile, pentru care nici un sacrificiu nu i se pare imposibil: ”Domnule consul, m-ați făcut fericită că ați trecut pragul acestei case, care a găzduit tare mulți oaspeți – din România, Moldova, Canada, Franța, Anglia… Dar niciodată până azi nu mi-a trecut pragul un diplomat român. Știu că ați participat la multe evenimente și sărbători, însă nu cred să fi intrat până acum în casa unei simple profesoare de la țară, și încă de o vârstă atât de înaintată. Mulțumesc la toți și mă închin până la pământ pentru bucuria ce m-ați dăruit-o”.
Într-adevăr, e deosebit de impresionant acest gest de prețuire din partea diplomatului român, care a asigurat-o pe gazdă că dumneaei merită ”plecăciunea până la pământ” și recunoștința poporului român: ”Vă dorim să dați dovadă de aceeași putere, pe care o arătați întotdeauna pentru apărarea valorilor naționale aici, în Marele Boian. Vom fi mereu alături de Dumneavoastră și vă vom sprijini. Oricând veți avea nevoie să vă adresați prin intermediul ”Zorilor Bucovinei” sau direct la Consulatul General al României la Cernăuți. Statul Român vă este recunoscător pentru tot ce faceți, pentru menținerea și promovarea valorilor românești”.
Mărioara, fiica gazdei, a folosit prilejul pentru a-și exprima recunoștința față de Patria istorică, care le oferă copiilor din teritoriul înstrăinat șansa de a obține studii de înaltă calitate. Fiica ei Cristina a absolvit, la București, Facultatea Relații Economice Internaționale, iar nepotul Mihai, student la Academia de Studii Economice, a obținut o bursă de doctorand de la Academia de Științe a României. Mihăiță este marea mângâiere, balsamul la inima bunicuței Eleonora, făcându-i mai blânzi spinii ce-i înțeapă sufletul.
”Vă mulțumesc că sunteți aproape de mine”, Vă mulțumim că sunteți alături de noi…
O îngrijorează soarta vetrei străbune, mărturisind: ”Boianul este pentru mine casa părintească, de la care începe Patria, se naște iubirea de Țară, Neam și Limbă. Mi-au insuflat această dragoste prietenii de la redacția ”Zorilor Bucovinei”, de la care învăț să lupt pentru adevăr, vă mulțumesc să sunteți aproape de mine…”. Aceste cuvinte flatante pentru noi, au fost de fapt un preambul la o mare neliniște ce-i frământă inima. Dna Eleonora zice că dacă ar avea mai multe puteri s-ar duce la Lihăceni (Priprutie), ar umbla din casă în casă să stea de vorbă cu cei care nu vor să se unească, în virtutea reformei de descentralizare, cu Boianul. Are și un argument forte de convingere: jurnalul unui ostaș din primul război mondial, cu o vechime de o sută de ani. Deși născut la Lihăceni, în însemnările sale el pomenește doar de Boian, fapt elocvent că pentru oamenii de atunci exista un singur sat – Marele Boian.
Revărsându-și amarul provocat de nedorința unora de a se uni, gazda ne-a invitat să-i vedem comoara cea mai de preț, în camera dominată de cărți. Acolo ne aștepta masa de sărbătoare, plină de bunătăți, pregătită și aranjată cu rafinat gust estetic de gospodinele Mărioara (fiica), Floarea Bosovici și Ana Capcec (rude apropiate), Lilia, nepoata de la cumnatul Toader, și, desigur, jubiliara, meșteriță neîntrecută în arta culinară, mai ales la coptul toartelor. Nimerisem într-o ambianța deosebită, unde deși pluteau arome apetisante, predomina, totuși, hrana spirituală, și privirile ne erau îndreptate mai mult spre cărți decât la bucate. Gazda ne îndemna ”să respectăm legea găzduirii” și să nu le supărăm pe ”bucătărese”, iar oaspeții mai aveau multe a-i spune – cuvinte de la inimă. Mulțumindu-i pentru tot ce face și din partea Societății Jurnaliștilor Români Independenți, a cărei membră este, redactorul-șef al ”Zorilor Bucovinei”, Nicolae Toma, și-a exprimat bucuria că satul Boian are o luptătoare atât de perseverentă pentru limba maternă, pentru perenitatea tradițiilor și spiritului românesc, evidențiind ca un mare triumf al dreptății faptul că și Vasile Bizovi, iar de curând și dna Eleonora au primit titlul de cetățean de onoare al Boianului: ”Această bucurie, însă, ne este umbrită de durerea că nu aveți continuatori asemenea Dumneavoastră. Ne scrieți despre ce vă doare și vă neliniștește. Dacă ar avea mai mulți români această durere nu s-ar fi ucrainizat școlile din sat, alta ar fi situația românilor noștri, am păși cu mai multă încredere înainte”. Un semn bun că satul apreciază zbuciumul și sentimentele patriotice ale dnei Eleonora este că strada pe care locuiește a fost frumos amenajată și poartă numele lui Vasile Bizovi. Drept dovadă că profesoara Eleonora Bizovi este prețuită, stimată și iubită de generația în creștere, în pofida proceselor regretabile de ucrainizare, a răsunat mesajul de felicitare al secretarei primăriei, Diana Juc, care a încredințat-o că tinerii boinceni simt și gândesc românește.
Fiind din aceeași zodie a oamenilor combativi, jurnalista Felicia Nichita-Toma a asigurat-o pe doamna limbii române, cum o numește și o cunoaște o lume: ”Sunteți modelul nostru de iubire românească, avem aceeași durere și aceeași iubire. Noi învățăm de la Dumneavoastră cum să ne iubim Limba, Țara și Neamul. Avem mai mare susținere din partea Dumneavoastră decât ne spuneți că aveți de la noi. Vă invităm de pe acum la jubileul de 80 de ani al ”Zorilor Bucovinei”, așa cum ați venit la cel de 70 de ani, la cel de 75 de ani – cu primarul, directorii de școală, elevi și tineri din sat…”.
Inspirat de jubileul primei sale învățătoare, jurnalistul Mihai Huțcal i-a consacrat câteva strofe, citindu-le în șoaptă, dar am prins noi una cu urechea: ”Mulți, mulți ani să ne trăiți,/ Cu cei dragi să vă-ntâlniți/ Să fiți tânără, frumoasă,/ Cât trăiți în astă casă…”. Maestru fotograf, boinceanu Nicolae Hauca, a avut prioritatea de a prinde și ”înveșnici” nu numai vorbe, dar și imagini cu cel de-l treilea ochi al său.
Cu lacrimile bucurii în ochi, mărturisind că se află într-al nouălea cer, dna Eleonora a amintit doar două întâmplări de poveste petrecute în casa în care a trăit ”tânără și frumoasă”. Cineva i-a pârât pe soții Bizovi la organele securității că au cărți românești. Au venit tovarășii, prefăcându-se grozav de interesați de ”Doina” lui Eminescu. S-au uitat pe rafturi, au dat la o parte un rând de cărți, al doilea, rămânând uimiți că toate-s în limba rusă. Cele românești erau ascunse mai departe. Nici ”Doina” căutată n-au putut s-o găsească, dna Eleonora declarându-le că n-are de unde avea cărți interzise. Acum volumele de literatură română stau în față, așa vechi și uzate demonstrând că sunt cele mai citite, împrumutate elevilor, studenților, sătenilor care au dragoste de carte. A doua întâmplare e dintr-o perioadă mai democratică. Când a început deșteptarea românilor și s-a permis, oficial, arborarea Tricolorului pe instituții de stat, cineva a furat simbolul nostru național de pe primărie. Vasile Bizovi a găsit alt drapel, dar și acela a dispărut, apoi a mai adus un Tricolor… Dar n-a fluturat mult timp, căci autoritățile ucrainene și-au anulat propriile hotărâri. Arătându-ne flamura tricoloră ce-i împodobește biblioteca, dna Eleonora ne-a povestit: ”Soțul meu a ”cumpărat” acest drapel (pe un litru de votcă) de la un consătean, cred că de la persoana care l-a și furat. Nu știu numai dacă e primul sau al doilea Tricolor dispărut de pe primărie. Îl păstrez ca pe o scumpă relicvă. Mai are de îndeplinit o funcție, după care o să-l donez muzeului de la Biserica Adormirea Maicii Domnului, înălțată pe moșia lui Ioan Neculce”.
Rămâne o taină, nu știm care-i ultima funcție a Tricolorului din biblioteca soților Bizovi. Neîndoielnic, însă, este că doamna Eleonora are încă multe funcții de îndeplinit la Boian și pe acest pământ, spre bucuria copiilor, nepoților, strănepoților ei, dar și a noastră – toți cei care purtăm un Tricolor în suflet.
Maria TOACĂ
Fotografii și materiale video de  Nicolae HAUCA


































7 aug. 2017

Iancu Flondor omagiat la Zorile Bucivinei 2017

                 VEZI 20 DE VIDEOCLIPURI   AICI:
https://www.youtube.com/watch?v=sYIgzzwF_Qw&list=PLOQqVtnkhWmiJcZCahfloXKXd_4kCtlMc





SURSA TEXTULUI:  http://www.zorilebucovinei.com/news/show/1872/

LA „ZORILE BUCOVINEI”, ARDE ÎN CANDELA INIMII AMINTIREA ARTIZANULUI UNIRII



Deşi nu e pentru prima dată, ci a devenit o tradiţie, când „Zorile Bucovinei” şi Societatea Jurnaliştilor Români Independenţi din regiunea Cernăuţi îl omagiază pe Iancu FLONDOR, artizanului UNIRII, cel, care în noiembrie 1918,  a decis destinul  istoric al românilor din Ţara de Sus a Moldovei lui Ştefan cel Mare, graţie căruia, cu 99 de ani în urmă, în Sala Sinodală a Reședinței Mitropolitane din Cernăuţi a fost semnat actul  Unirii Bucovinei cu Regatul României.
De altfel, dacă acum doi ani, la aniversarea a 150-a de la naştere, Iancu cavaler de Flondor a fost sărbătorit la „Zorile Bucovinei” mai festiv, cu feţi tineri, frumoşi şi talentaţi ce se pricep să cânte de se aude în cealaltă parte a Bucovinei rupte în două, cu fraţi întru ideal şi latinitate din Bucovina întregită, colegi de idei şi condei, prieteni din Suceava,  anul acesta ziua de naştere al unuia dintre principalii  ctitori ai Statului Unitar Român s-a desfăşurat în Casa Limbii Române la „Zorile Bucovinei” într-un cadru mai sobru, amical, cu prieteni dragi, avându-l alături pe distinsul diplomat român Aurelian Rugină, consul la Consulatul General al României la Cernăuţi.
Dând citire moţiunii Unirii Bucovinei cu Regatul României,  iniţiatorul şi gazda evenimentului, dl Nicolae Toma, redactorul-şef al „Zorilor Bucovinei”, preşedintele Societăţii Jurnaliştilor Români Independenţi din regiunea Cernăuţi, a adresat mulţumiri Consulatului General al României la Cernăuţi, în special Excelenţei Sale Eleonora Moldovanpentru susţinere şi înţelegere,   pentru prezenţa diplomaţilor români la manifestările culturale, găzduite de redacţia ziarului, conturând unele momente de vârf din viaţa şi activitatea lui Iancu Flondor, lider politic de frunte al românilor din Bucovina, militant pentru unirea naţională a tuturor românilor.
S-au ancorat în decorul actualităţii  şi observaţiile diplomatului român, dl Aurelian Rugină  referitoare la lipsa tineretului, care, desigur,  ar trebui să fie prezent la asemenea manifestări de cinstire a înaintaşilor, chiar în pofida anotimpului estival, canicular, pentru a cunoaşte adevărata istorie a neamului, căci, spre regret, nici în România, nici în Bucovina nu există o monografie, o lucrare complexă care să reflecte viaţa, activitatea, importanţa şi meritele  acestui mare bărbat al neamului, care i-a unit pe români, dl consul conştientizând că se pot organiza activităţi extraşcolare de studiere a trecutului şi a valorilor naţionale. Suntem siguri că profesorii prezenţi la manifestare şi chiar cei ce-au lipsit cunosc bine istoria noastră zbuciumată şi se vor strădui să le-o predea discipolilor pentru a o cunoaşte aşa cum este ea, adevărată:„Mă bucur să fiu azi în mijlocul comunităţii româneşti aici la redacţia ziarului „Zorile Bucovinei” pentru a marca aniversarea a 152 de ani de la naşterea unui mare român, a unui luptător pentru idealurile  românilor, cel care a fost Iancu Flondor. Mă bucur să văd multe persoane care încearcă să ducă mai departe tradiţia lui Iancu Flondor. În anunţul invitaţiei se spune că Iancu Flondor a fost un model de moralitate. Şi dacă e să ne referim la personalităţile care au înfăptuit Marea Unire – Vasile Stroiescu, Iuliu Maniu şi toţi ceilalţi, vom constata că au în comun această trăsătură – toţi au fost de o moralitate deosebită, valorile etice aveau prioritate nu doar faţă de sine, ci în relaţia cu semenii lor români. Iancu Flondor spunea atunci când viaţa era în pericol, în 1918, că trebuie să ne gândim nu doar la aceea ce ne priveşte pe noi personal, dar că acţiunea noastră influenţează activitatea şi viaţa celorlalţi, trebuie să acţionăm în acest sens  pentru a vedea cum îi putem ajuta, mai ales, comunitatea din care facem parte. A preferat atunci să rămână în Bucovina, decât să se refugieze în România, să-şi rişte viaţa şi să continue lupta pentru promovarea, apărarea şi impunerea drepturilor românilor aici. Acestea sunt exemple pe care noi trebuie să le urmăm, acţionând prioritar în sensul apărării drepturilor celorlalţi, gândindu-ne mai puţin la propriile persoane. Mulţumesc dlui Toma şi întregii redacţii a ziarului „Zorile Bucovinei” că nu au uitat de acest moment, încearcă să păstreze vie memoria lui Iancu Flondor în rândul comunităţii româneşti din nordul Bucovinei. Ar fi bine să se scrie o monografie, o lucrare despre Iancu Flondor”.
Evident, nu pune nimeni la îndoială faptul că cel mai zelos cunoscător al istoriei noastre vitregite  e istoricul şi cercetătorul Dumitru Covalciuc, preşedintele Societăţii „Arboroasa”, care, ori de câte ori invocă personalităţi istorice, de fiecare dată găseşte cheiţa fermecată la tainiţele sufletelor cu ceva nou, important, ce ne face să lăcrimăm şi să-l ascultăm cu inimile fremătând de emoţii şi respiraţia oprită. Şi de data aceasta, evocând personalitatea marcantă a lui Iancu Flondor, colegul nostru, scriitorul şi ziaristul Dumitru Covalciuc, a venit cu fapte şi date noi. Adevărul e, când îi ascultăm frapantele istorii, şi cele vechi ni se par noi. Or, vorba lui Eminescu - „Toate-s vechi şi nouă toate”. Consultând cronicele parohiale de la Biserica din Storojineţ, harnicul cercetător a recunoscut sincer că  a rămas  frapat de faptul că Iancu Flondor e născut la 14 şi botezat la 18 august 1865, deşi în toate lucrările enciclopedice, dicţionarele istorice,  e trecut la 3 august, că Storojineţul nu e leagănul de baştină al familiei Flondor: „Iancu sau Ioan, cum e înregistrat în condica bisericească, era al 4 din cei 7 copii ai lui Iancu Flondor. La botezul lui a fost prezent şi vărul său drept Doxuţă Hurmuzachi, fiul lui Gheorghe Hurmuzachi, căsătorit cu mătuşa sa Eufrosina. Iar Storojineţul nu este localitatea de baştină a Flondorenilor din primele generaţii. Flondorii au fost masivi şi au avut moşie la Milie ce în prezent face parte din  raionul Vijniţa, apoi bunicul său, Nicolae Flondor, a cumpărat moşia Storojineţ. Mai era un Flondor la Comăneşti, în sudul Bucovinei. Iancu a făcut şcoala primară, studiile liceale, la Storojineţ, avându-l  învăţător pe Vasile Grigorovici Zub, bunicul după tată al academicianului Radu Grigorovici şi tatăl lui Gheorghe Grigorovici, marele social-democrat, al doilea mare unionist, pe care l-a avut Bucovina în 1918. Aşa a făcut întâmplarea că Iancu, în lipsa tatălui care se îmbolnăvi, la 6 ani, l-a botezat pe Gheorghe Grigorovici, devenind apoi prieteni – toată viaţa au ascultat unul de altul”.
În 1884 Iancu Flondor absolveşte Universitatea la Viena, iar în 1892 îşi ia doctoratul în drept, având o carieră strălucită în capitala Austriei. Însă, în acelaşi an, moare tatăl lui şi este nevoit să se întoarcă acasă pentru a administra moşia. Se stabilește la conacul din Storojineț și preia conducerea moșiilor Ropcea, Milie și Broscăuți. Se dedică activității politice, devenind liderul politic al românilor din Bucovina, militând pentru unirea națională a tuturor românilor.
Iancu Flondor s-a implicat în viaţa politică a Bucovinei încă de la sfârşitul anilor ’80 ai secolului al XIX-lea, făcând parte din gruparea politică a “tinerilor” români, alături de Gheorghe Popovici, Grigore Filimon, Florea Lupu, Constantin Morariu, Zaharia Voronca ş.a. Odată cu izbucnirea primului război mondial, deși amenințat cu eventuale represalii din partea autorităților austriece, Flondor a refuzat să se refugieze în România, afirmând că: "Mai am și răspunsuri nu numai față de mine și de familia mea. Eu stau în văzul tuturor. Ceea ce fac are repercusiuni în multe direcții. De aceea nu pot face ce mi-ar plăcea sau ar fi interesul meu imediat și personal. Trebuie să mă gândesc și la alții și la viitor.".
Evocând contribuţia lui Iancu Flondor la conservarea spiritualităţii româneşti, Dumitru Covalciuc a concretizat:„Dezgustat de luptele fratricide între români, a hotărât să reformeze Partidul „Concordia” din boieri conservatori, care mai mult îşi apărau interesele personale, decât ale neamului românesc. Împreună cu un bun prieten, Gheorghe Popovici, unul dintre cei mai mari istorici ai dreptului românesc, care în 1905 era deja membru corespondent al Academiei Române, a reformat această forţă politică, astfel, în martie 1892, luând fiinţă Partidul Naţional Român. Fiindcă boierii conservatori i-au tot pus beţe în roate, în 1897 a creat Partidul Naţional Radical Român. Pentru că românii ba se certau, ba se împăcau, în consecinţa manevrelor autorităţilor austriece, în martie 1900, o parte din membrii partidului pactizează cu oficialităţile bucovinene, motiv pentru care Flondor demisionează din partid în acelaşi an. Împreună cu Gheorghe Popovici şi Ioan Ţurcan întemeiază Partidul Naţional Poporal, având ca organ de presă “Deşteptarea”. Însă pe arena politică apare un om foarte controversat în istoria noastră, foarte deştept, cu doctorat în drept şi economie, Aurel Onciul, care, în 1892, a creat aşa-zisul Partid Democrat şi Alianţa ţărănească, în care intrau şi ruteni, şi evrei, şi poloni, şi germani, sfătuindu-i să voteze împotriva românilor în Dieta Bucovinei. Dacă la 1898 din 31 de mandate în Parlamentul Bucovinei 13 le deţineau românii, la 1905 românii au pierdut poziţia, Iancu Flondor s-a descurajat şi s-a retras, nu mai putea lucra, era blamat în presa lui Aurel Onciul. Astfel s-a dizolvat şi Partidul Naţional Român. În 1910 este rugat să fie „căpitanul” naţiunii, să prea conducerea noului Partid Social-Creştin Român. Însă iarăşi au început luptele cu Aurel Onciul şi cu cumnatul său Florea Lupul, care planificau împărţirea Bucovinei în două,  între români şi ucraineni, după o linie de demarcare etnică. Linia lui Aurel Onciul oferea ucrainenilor şi sudul Bucovinei, Siretul. Din fericire, înţelegerile pe care le-a făcut acesta cu ucrainenii au fost zădărnicite de Iancu Flondor, care a chemat Armata Română pentru a restabili ordinea la Cernăuţi”. (Din nefericire, însă,  la 28 iunie 1940, nordul Bucovinei a fost ocupat de bolşevici, românii ajungând în „raiul sovietic”, n.a.).
În preajma campaniei electorale pentru Parlament şi pentru Dieta Bucovinei din 1911, cele trei grupări ale Partidului au intrat în disputa pentru distribuirea mandatelor. Din cauza divergenţelor interne apărute, Iancu Flondor a demisionat din nou, în noiembrie 1910, refuzând să mai revină în fruntea partidului, în pofida rugăminţilor membrilor de frunte ai lui. El s-a retras din nou la Storojineţ, de acum până la Unirea din  1918.
În 1916 este numit de către ruşi primar al Storojineţului, iar peste un an o bombă aruncată de aceştia îi distruge conacul şi întreg şeptelul de animale. După ce s-au întors austriecii este învinuit de trădare şi din nou persecutat. L-a salvat Mitropolitul Vladimir de Repta. Adeziunea și simpatia intelectualilor români din mediul rural, preoţi, învăţători, faţă de Iancu Flondor, sunt dovezi de necontestat ale politicii acestuia, favorabile clasei ţărănești de rit ortodox, la fel precum şi implicarea sa în susţinerea bisericii ro­mâ­nești. Iancu Flondor a hrănit populaţia înfometată după primul război mondial, aducând în Bucovina, în 1918, la Cernăuţi, 14 vagoane de cereale, împărţind şi hrănindu-i nu doar pe români, ci şi pe ucraineni, polonezi, evrei etc. Tot el a fost acela care a pus problema împroprietăririi ţăranilor cu pământ. „Sunt gata să jertfesc totul pentru înfăptuirea voinţei poporului român din Bucovina”, a spus Iancu Flondor la 27 octombrie 1918.
În toamna anului 1918, Iancu Flondor revine în fruntea mișcării de eliberare națională a românilor din Bucovina și cere guvernatorului austriac, contelui Joseph Etzdorf să predea românilor prerogativele puterii. La 27 octombrie 1918, prezidează Adunarea Constituantă, întrunită în sala Palatului Național din Cernăuți, în prezența a peste 150 de delegați. Iar la 28 noiembrie 1918, Congresul General al Bucovinei, întrunit în Sala Sinodală din Palatul Mitropolitan din Cernăuți, sub președinția dr. Iancu Flondor, a adoptat prin vot moțiunea Unirii Bucovinei cu Regatul României, prin care s-a hotărât "Unirea necondiționată și pe vecie a Bucovinei, în vechile ei hotare până la Ceremuș, Colacin și Nistru, cu regatul României" (Documentul original al Proclamației din 15/28 noiembrie 1918 de Unire a Bucovinei cu Regatul României se află în Fondul personal „Iancu Flondor” din Arhivele Naționale ale României.
Scriitorul Dumitru Covalciuc a conştientizat că „Fără prezenţa lui Flondor Unirea ar fi întârziat fatalEl n-a ştiut compromisuri în chestiunea naţională, precum şi faţă de minciună, de neadevăr. Valeriu Branişte, un ziarist excepţional şi înflăcărat luptător pentru dreptul naţional,  adus la Cernăuţi să conducă gazeta „Patria”, scria că Iancu Flondor era foarte elegant, învăţat, îi plăcea vorba scurtă şi faptele concrete. Cu toate acestea, Iancu Flondor nici până azi nu are un bust la Alba Iulia, pe când unioniştii au toţi. Deci şi după moarte el a continuat să fie persecutat. Nicolae Iorga scria că s-a dus într-un mod atât de tragic din viaţă, dar  a avut bucuria izbânzii naţionale”.
Pedagogul Octavian Voronca a sensibilizat câteva date referitoare la căsătoria lui Iancu (Ioan) cavaler de Flondor, la 11 februarie 1899,  la vârsta de 34 de ani, cu Elena de Zotta, fiica răposatului dr. Ioan cavaler de Zotta şi a soţiei sale Elena, născută Hurmuzachi, cu care a avut trei copii –  Şerban (n.1900), Neagoe (n.1901) şi Mircea (n.1903), fiind cununaţi de preotul Constantin Voronca din Gogolina, avându-i ca naşi pe Eudoxiu baron de Hurmuzachi, deputat în Camera din Viena, şi Elena Mavrocordat, născută de Flondor, proprietară mare din Dorohoi.
Ilie Popescu, preşedintele Societăţii Regionale „Golgota”, a mărturisit bucuria fericirii de a-l avea pe Iancu Flondor, făuritorul Unirii, iar în persoana istoricului şi publicistului Dumitru Covalciuc, o adevărată enciclopedie a Bucovinei, accentuând asupra faptului că ori de câte ori Societatea „Golgota” pune o coroană în  memoria represaliilor staliniste la simbolicul monument din curtea Bisericii „Sfinţii Apostoli Mihail şi Gavriil” din Storojineţ-Maidan, de pe fosta moşie a flondorenilor, aprinde o lumânare şi în veşnicia lui Iancu Flondor. Poeta populară Eugenia Ciocoboc a răvășit amintiri de neuitat din îndepărtata sa copilărie, când bunul său tată îi povestea de marele patriot al românilor Iancu Flondor, care a luptat şi s-a sacrificat pentru dreptate şi unirea tuturor românilor, dedicându-i artizanului Unirii două poezii.
Opinând, ca şi dr, pr. Ilie Popescu, pentru înălţarea unui bust la Storijineţ lui Iancu Flondor, care "ar merita ca o stradă din Storojineţ să-i poarte numele, însă nici Iancu Flondor, nici Dumitru Covalciuc, n-au fost şi nu sunt preţuiţi la justa lor valoare, de fiecare dată Dumitru Covalciuc ne răscoleşte sufletele  cu ceva nou şi ne cheamă la ceva înălţător”profesoara Victoria Costinean, Lucrător Emerit al Culturii din Ucraina, conducătoarea artistică a Ansamblului Etnofolcloric „Izvoraşul” din Ropcea, a sesizat că manifestarea şi prelegerea ţinută de Dumitru Covalciuc a fost o adevărată lecţie de istorie şi patriotism românesc, precum, de altfel, sunt toate evenimentele ce au loc la „Zorile Bucovinei”, poartă amprenta dragostei de Neam, Limbă şi Ţară,  gând continuat şi de dna Maria Toacă, redactor-şef adjunct al ziarului „Zorile Bucovinei”, secretara Societăţii Jurnaliştilor Români Independenţi din Regiunea Cernăuţi: „Avem trei  fericiri, nu două –  Flondor care a făcut Unirea,  Dumitru Covalciuc care ştie foarte multe şi mai este o fericire că suntem noi, cei de la „Zorile Bucovinei”, care scriem şi ne amintim de Flondor, căci nu cred că undeva, în spaţiul românesc, astăzi se mai vorbeşte despre Flondor. Totul ce facem organizăm pe propriile mijloace, fără nici un ajutor de nicăieri, căci Zorile Bucovinei” nu dispune de fonduri, nici nu facem  proiecte în Ţară pentru a ne omagia înaintaşii”.
Mihai Alisavetei, pictorul dăruit cu har, cel care a pictat şi a donat portretul  istoricului Nicolae Densuşianu, prieten cu Mihai Eminescu,  Muzeului de Etnografie şi Folclor al Şcolii Medii  Ropcea, inaugurat în 2000 prin osârdia directoarei Victoria Costinean, care a transpus în culori vii, înveşnicind cu penelul şi chipurile marilor noştri înaintaşi Ştefan cel Mare şi Sfânt, Mihai Eminescu, Iancu Flondor, nimbul cărora aureolează Casa Mare a Limbii Române  la „Zorile Bucovinei”, de data aceasta a prezentat publicului încă trei lucrări excepţionale – portretele lui Grigore Nandriş, Alecu Hurmuzachi, Sextil Puşcariu. Îi aducem mulţumiri şi artistului fotograf,  dl Nicolae Hauca, care a înveşnicit momentul istoric din ziua de 3 august de la „Zorile Bucovinei” printr-un album de fotografii şi o înregistrare VIDEO.
Omagierea celui mai mare  patriot şi vrednic bărbat al neamului românesc, Iancu Flondor, a fost  presărată cu mărgăritare din tezaurul cântecului patriotic şi popular românesc, cu romanţe, revărsate duios şi dulce de inegalabilele voci ale talentaţilor noştri artişti, rapsozii Gheorghina Pascal şi Nicolae Mintencu, Învăţător Emerit al Ucrainei, Victoria Costinean, Lucrător Emerit al Culturii din Ucraina, şi Maria Dovghei, absolventă a Conservatorului din Chişinău, profesoară la Şcoala de Artă „Is. Vorobchievici” din Cernăuţi.
Manifestarea de la „Zorile Bucovinei” s-a încheiat, însă lecţia de istorie şi patriotism continuă. Iancu Flondor  n-a renunţat la  răspunderea grea, pe care şi-a asumat-o în faţa istoriei, spunând: ”Dacă din acest motiv sau din altul, mă va omorî cineva, eu nu doresc o moarte mai frumoasă, decât, făcându-mi datoria ca român”. Oare mulţi dintre noi am putea fi atât de  fermi în crez şi aspiraţii?
Felicia NICHITA-TOMA
Fotografii  şi VIDEO  Nicolae HAUCA