Ascultă Online Radio Cernăuți

11 iun. 2013

Dragi prieteni şi colaboratori,




Editura Alexandru cel Bun şi Societatea Scriitorilor Români din Cernăuţi                           vă invită să participaţi la întâlnirea ce va avea loc în cadrul Zilelor Eminescu, din luna iunie 2013 (24-26 iunie), cu eminescologul prof. univ. dr. Nicolae Georgescu, consacrată omagierii poetului nostru naţional, Mihai Eminescu. În cadrul acestei întâlniri va fi lansată recenta carte Poesii de Mihai Eminescu, ediţie critică, studiu introductiv, comentarii filologice şi scenariul probabil al ediţiei princeps de Nicolae Georgescu, Bucureşti, Editura Academiei Române, 2012.
Cu această ocazie va avea loc şi prezentarea cărţii lui Ovidiu-Alexandru Vintilă, doctor în istorie, Traian Brăileanu. Dialectica unei istorii personale, Bucuresti, Editura Tracus Arte, 2013; a revistei sucevene „Bucovina literară”; cu cercetătorul prof. Nicolae Cârlan, cunoscut istoric şi critic literar bucovinean, cât şi cu directorul Editurii Floare Albastră din Bucureşti, doamna Doina Rizea–Georgescu.
Evenimentul va avea loc la sediul Bibliotecii „Glasul Bucovinei” din Cernăuţi, str. 28 iunie, nr. 44, of. 103-104.
În Program:
24 iunie 2013
15.00 – întâlnirea cu scriitorii, profesorii, şi ziariştii din Cernăuţi.
25 iunie 2013
10.00 – 11.00 – întâlnirea cu cadrele didactice de la Catedra de Filologie Română şi Clasică a Universităţii din Cernăuţi
11.00 – 12.00 – excursie de documentare la Universitatea din Cernăuţi, fosta Reşedinţă Mitropolitană
13.00 Plecarea la Cernauca, Toporăuţi, Hotin. Excursie de documentare.
Cei ce doresc să participe la excursie, vă rugăm să vă înscrieţi din timp în vederea rezervării locurilor în microbus.
26 iunie 2013
            10.00 – Excursie de documentare prin oraşul Cernăuţi: Casa lui Aron Pumnul, fosta Şcoala Primară Greco-Orientală (National-Hauptschule), Liceul nr. 1 „Mihai Eminescu” (fostul Obergimnazium, Liceul Aron Pumnul), Cimitirul Horecea (Capela Mitropoliţilor, mormântul lui Aron Pumnul, mormântul lui Dimitre Onciul etc.).
           
Parteneri media „Zorile Bucovinei”, „Concordia”, „Libertatea cuvântului”

Directorul Editurii Alexandru cel Bun          prof.dr. Alexandrina Cernov
membru de onoare al Academiei Române






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu